Jurnal

Sâmbata, 17 noiembrie, dupa recitalul de la Chisinau – final de turneu

Horia Mihail: A fost o calatorie muzicala exceptionala în care m-am simtit fantastic alaturi de un mare artist si bun prieten, Ion Bogdan Stefanescu. Ma simt de fiecare data foarte bine aici deoarece publicul cunoscator al Chisinaului este un public foarte cald. De fiecare data când urc pe scena acestei sali, de altfel singura pe care am cântat de la debutul meu în Chisinau si pâna acum, ma simt extraordinar.

Tocmai am facut socoteala, ultimele 65 de zile au însemnat pentru mine 31 de concerte si 7800 de km facuti cu masina în România si câtiva în Republica Moldova.

Primavara lui 2013 va însemna cea de-a treia editie a Pianului Calator, pian calator care sper ca va ajunge si la Chisinau, cum s-a întâmplat si anul acesta.

Ion Bogdan Stefanescu: Punct final. Emotia e dublata, triplata, înzecita pentru ca eu am fost la Chisinau si am cântat în Sala cu Orga acum 22 de ani, în 1990. În plus pot spune ca aici am dat peste un public exceptional, foarte cald, ceea ce dovedeste clar ca sunt români. Publicul românesc în general e foarte cald si primitor si se bucura de artisi, fapt pe care l-am întâlnit si aici.

Sunt fericit ca am ajuns aici pentru ca într-adevar oamenii te primesc cu toata bucuria, caldura si simti asa o dragoste fata de frumos. Este, într-adevar, un loc cu totul special si simti ca artistii sunt pretuiti asa cum ar trebui.

Miercuri, 14 noiembrie, dupa recitalul de la Sibiu

Horia Mihail: Eu deja cunosc publicul sibian si chiar daca este mai timid între piesele pe care le cântam în timpul recitalului, la sfârsit demostreaza cu efuziune bucuria pe care au avut-o.

Ion Bogan Stefanescu: Publicul a fost exceptional, ceea ce conteaza nespus pentru noi. Nu numarul, ci calitatea publicului e importanta. Am iesit de pe scena foarte fericiti. Concertele din tara s-au încheiat. Mai ramâne reprezentatia de la Chisinau care speram sa fie cel putin la fel de placuta ca cele din România.

Cred ca dupa tot acest periplu am ajuns sa cântam în cele mai importante orase culturale ale tarii si asta e foarte important. Una peste alta suntem încântati de rezultatul pe care l-am obtinut pentru ca peste tot am avut un public extrem de bun.

Marti, 13 noiembrie, dupa recitalul de la Târgu Mures

Ion Bogdan Stefanecu: Povestea aceasta a noastra cu Flautul de Aur a fost scrisa pâna acum foarte bine si foarte frumos, în sensul ca prima serie de concerte pe care am initiat-o sub acest generic a avut un succes foarte mare, astfel încât am decis sa continuam aceasta serie.
Aceste noi concerte nu reprezinta o a doua editie, ci o continuare a ceea ce am început împreuna cu Horia Mihail în primavara acestui an.

Horia Mihail: Eu am o istorie veche legata de Târgu Mures. Au existat Duelul Viorilor, Pianul Calator, acum Flautul de Aur, sa nu uitam Vioara lui Enescu la Sate, un proiect care mi-a placut foarte mult. Târgu Mures îmi este un oras foarte drag, am cântat pentru prima data aici în urma cu 29 de ani, eram copil.

Ion Bogdan Stefanescu: Aceasta poveste o sa continue cu siguranta. Sigur, asta tine si de finantarile pe care le obtinem, fiindca, din pacate, e din ce în ce mai greu sa obtii o finantare pentru lucruri culturale. Daca se va întâmpla lucrul acesta, vom initia, probabil, un turneu si mai generos, vom schimba programul, aceea va fi a doua editie si am în minte sa facem împreuna, eu si cu Horia Mihail, un recital de biss-uri care sper ca va fi pe placul tuturor spectatorilor.

Joi, 8 noiembrie, în masina, în drum spre Baia Mare; Horia Mihail, la volan
Adina Dragomir, de vorba cu Ion Bogdan Stefanescu si Horia Mihail

A.D. Ati fost pâna acum în doua orase, Bacau si Iasi. Cum a fost? Obositor...greu?
I.B.S. Aseara a fost destul de greu, recunosc. Am cântat foarte bine şi apoi am sarbatorit cu câtiva prieteni si acum e cam greu...încercam sa ne revenim.
A.D. Sunteti în masina acum în drum spre Baia Mare...
I.B.S. Da, de la Iaşi am plecat spre Baia Mare şi sunt vreo 400 de km, dar facem cam 10 ore cu maşina. Sunt multe localitati si suntem nevoiti sa mergem încet.
A.D. Aş vrea sa va întreb cum a fost debutul acestui al doilea turneu din acest an? Ati cântat la Bacau şi apoi la Iaşi. Cum a fost la Bacau? Cum a fost la Iaşi? Cum v-ati simtit? Cum s-au simtit spectatorii?
I.B.S. Spectatorii cred ca s-au simtit foarte bine fiindca ne-au aplaudat mult şi asta este un semn ca le-a placut. La Bacau recunosc ca a fost un debut foarte friguros şi în culise şi în sala şi am fost un pic timorati de frig, dar atmosfera s-a încalzit pe parcursul concertului şi desi nu au fost foarte multi în sala, ma aşteptam sa fie arhiplin, se pare ca pentru Bacau a fost un record ca numar de spectatori pentru un recital cameral.
A.D. Cam câti?
I.B.S. Eu zic ca au fost peste 200 de oameni. Am înteles ca de obicei vin foarte putini când e vorba de muzica de camera.
A.D. Ati cântat la Ateneu în Bacau, nu?
I.B.S. Da, sala se numeşte Ateneu şi este sala Filarmonicii, sala unde cânta Filarmonica din Bacau.
A.D. Bacauanii nu sunt chiar melomani?
I.B.S. Atâta timp cât au Filarmonica, ar trebui sa fie. E o orchestra buna care mai mult cânta prin strainatate, am înteles, în ultima vreme. Publicul se poate sa se îndeparteze încet, oamenii sunt copleşiti de greutati şi când e criza... asta tai în primul rând.
A.D. Tai de la cultura. Dar la Iasi cum a fost?
I.B.S. Exact. La Iaşi a fost splendid! Lume mult mai multa, sala suna foarte bine, are o acustica exceptionala şi chiar am fost primiti grozav de catre public, ovationati. A fost frumos!
A.D. Acum câteva luni, la Sala Radio, în prima editie a turneului, când ati facut acea improvizatie despre care nu ştia nici macar Horia, sala a reactionat extraordinar şi s-a ridicat în picioare şi a cântat împreuna cu dumneavoastra, ati mai facut asta şi acum, la Iaşi?
I.B.S. Sigur! Am facut-o şi la Bacau şi la Iaşi, dar la Bacau s-au urnit mai greu, s-au speriat.
A.D. Era frig în sala....
I.B.S. Da, poate şi din cauza asta. Cred ca un pic publicul nostru e timid în astfel de initiative, sunt mai conservatori. Oamenii se gândesc ca au venit la un concert de muzica clasica şi trebuie sa se poarte în consecinta. Probabil le e frica sa faca anumite gesturi, actiuni sau sa aplaude pe ritmul muzicii. Probabil se crispeaza si li se pare ciudat fata de tiparul clasic al unui recital si probabil ca din cauza asta nu se urnesc imediat si atunci nici noi nu putem sa tinem o improvizatie, la un moment dat o întrerupem. Dar la Iasi au fost exceptionali! Ne-au tinut isonul foarte bine.
Speram ca si mai departe va fi asa. E poate un soc, dar e benefic, încalzeste atmosfera, ridica mult energia concertului sa ma vada pe mine lasând flautul jos si asezându-ma lânga Horia sa cânt la pian.
A.D. Azi e zi de stat în masina si de mers...mai obositor decât sa cânti?
I.B.S. Da, astazi e o zi de asa zisa relaxare. Poate apucam sa vizitam si vreo 2-3 manastiri si atunci ne mai relaxam un pic.
A.D. Ati mai cântat vreodata în Baia Mare?
I.B.S. Nu, e prima data pentru mine. Horia a mai fost, zice ca are acolo prieteni care abia îl asteapta, dar eu nu am fost niciodata.
A.D. Horia, nu e greu sa iesi dintr-o stare de... Duelul Viorilor, sa intri într-o stare de Vioara lui Enescu la sate si imediat la o zi, doua, dupa un recital solo sa intri într-o alta stare, de...Flautul de Aur?
H.M. Nu e nici o problema, doar suntem profesionisti! Ceea ce e greu si începe sa ma omoare e lipsa infrastructurii în tara noastra. Drumurile astea dute-vino, indiferent daca eu conduc sau nu conduc, sunt oribile. Asta ma oboseste foarte mult si m-am cam saturat de drumuri. Când ajungi în locul în care ai de cântat, e frumos, dar pâna acolo e tare greu.
A.D. Nu prea ai ce sa faci... Asta nu tine de artist...tine de România...
H.M. Categoric. Bineînteles ca nu ai ce sa faci. Noi încercam sa facem ceva frumos cu posibilitatile pe care le avem.
A.D. Cum ti s-au parut oamenii, plecând de la un public deloc avizat, cum ar fi, de exemplu, cel din satul Dor Marunt, si ajungând la un public obisnuit cu salile de concerte?
H.M. Ce e interesant e ca oamenii care vin la concertele noastre nu sunt neaparat cei care vin în mod normal la concertele Filarmonicii. Chiar vorbeam cu Filip Papa aseara (n.r. violoncelist în cvartetul AdLibitum) care spunea ca nu a recunoscut fetele celor care vin într-adevar la concertele de la filarmonica. Erau fete noi. E foarte interesant.
A.D. Asta nu e un lucru rau. Daca lumea vine din curiozitate e bine, nu?
H.M. Da, E un lucru foarte bun! Asta ne si dorim!
A.D. Va doresc sa vina lume curioasa si în Baia Mare. Ati mai cântat acolo?
H.M. Da, de multe ori! E un loc unde ma simt poate cel mai bine din România.
A.D. De ce?
H.M. Deoarece e un grup de oameni entuziasti pe care îi simt ca se bucura de fiecare data când sunt acolo. Asta se simte de la bun început chiar înainte de a intra pe scena si mi-am facut niste prieteni acolo dragi cu care abia astept sa ma revad.
A.D. Câte ore mai aveti pâna ajungeti?
H.M. Vreo cinci...
A.D. Sa aveti drum bun!