Un an international pentru Flautul fermecat

Periplul internațional din anul 2016 al turneului „Flautul Fermecat“ a fost fărăa precedent în istoria acestui proiect Radio România, care îi are în centru pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail. După succesele din luna martie de la Washington și New York, cei doi muzicieni și flautul de aur Muramatsu au plecat în Japonia, pentru două recitaluri excepționale la Osaka și Tokyo. În prima parte a anului, care i-a dus și într-un recital la Alba Iulia, cei doi muzicieni au prezentat un program 100% românesc, interpretând lucrari de Anton Pann, George Enescu, Tudor Ciortea, Paul Constantinescu, Petre Elinescu, Ciprian Porumbescu, Vasile Jianu, Ioan Dobrinescu, Tiberiu Brediceanu, Sigismund Toduță, Stan Golestan, Dan Voiculescu, Horațiu Rădulescu, Doina Rotaru.

Sezonul de toamnă înseamnă opțiunea pentru o versiune Clasic V.I.P. a repertoriului pentru flaut și pentru două abordări – cea camerală și cea concertantă. În recital, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail vor cânta la Caracal, București, București și Brașov, lucrări de Carl Philipp Emanuel Bach, Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn, Francois Devienne și Wolfgang Amadeus Mozart. În concert, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și harpista Mariana Bîldea vor cânta Concertul pentru flaut, harpa și orchestra de Mozart la București și Pitești.

Istoria acestui turneu demonstrează un fenomen greu de prevăzut inițial și anume că un instrument care nu a avut un destin solistic poate să își schimbe rolul prin modul în care este prezentat, prin carisma interpretului și prin anvergura abordării.

Oltea Serban-Pârâu