Muzica pentru flautul de aur

Considerând sa este necesar un preludiu al acestui turneu de concerte, iata o marturisire a artistului interpret, Ion Bogdan Stefanescu, citita în paginile uneia dintre cartile sale, inspirata de iubirea pentru instrumentul ales pentru o viata, intitulata Vârstele flautului:

"Putini sunt aceia care observa ca, în drumurile lor de zi cu zi, în cele mai diverse locuri - prin magazine sau autobuze, în masinile personale sau chiar la locul de munca - sunetul flautului îi însoteste adesea, staruitor ca un duh bun, ca o aripa de înger, ferindu-i parca de intemperiile vietii cotidiene. Nimic nu ne relaxeaza si nu ne împaca mai lesne si mai curat decât sunetul prietenos si cald al flautului. Terapia prin sunet este un fapt cunoscut de catre asiatici si recunoscut de psihologii europeni si americani în zilele noastre, motiv pentru care sunetul de flaut a devenit astazi omniprezent.

În aceasta scurta - deci limitata - calatorie la care va invit, întrebându-va din nou cine are nevoie de flaut?... asadar, în aceasta scurta calatorie… sa-i spunem subiectiva… vom descoperi împreuna, înca din cele mai îndepartate timpuri, locuitorii planetei Pamânt, deopotriva cu zeii, nimfele si alte fapturi mitice, si-au topit rugile, sperantele si resemnarile în sunet de flaut."

Calatoria prin muzica destinata flautului, începe - oare cum s-ar fi putut altfel? - cu o pagina ce poarta semnatura lui Johann Sebastian Bach: Sonata pentru flaut si bas continuu în Do major BVW 1033. Cum se stie, o anumita înclinatie spre stilul italian, studiat dupa partiturile lui Antonio Vivaldi, a reprezentat o preferinta a lui Bach, valorificata mai ales în perioada când are sansa de a fi angajat al printului Leopold de Anhalt-Köthen, înainte de a deveni muzician al orasului Leipzig. Meloman, Printul, înca foarte tânar, îi solicita lucrari instrumentale placute de ascultat în reuniunile concertante ale ansamblului care activa la curtea sa nobiliara. Neîndoios, aceasta Sonata place! Chiar si acum, în concertul pe care îl urmarim, desfasurarea celor patru parti ce o alcatuiesc - Andante si Presto, altfel spus mai întunecat si mai luminos, apoi, Allegro ce seamana cu un motto perpetuo (miscare fara oprire) tipic meridional, în partea urmatoare Adagio, scurt intermediu care permite flautului sa-si invoce melancolia lirica a adolescentei si, pentru încheiere, revenirea la ambianta voioasa de la început, sugerata de cele doua Menuete care se înlantuie, demonstrând gratia si eleganta acestui fermecator dans de curte.

În placuta atmosfera vieneza clasica, Wolfgang Amadeus Mozart este cel care alege sa puna în cântec o legenda, numita de el "Flautul fermecat". Opera-basm, nemuritoare prin melodiile sale, lucrarea aduce în scena istoria unui flaut de aur, capabil de vraja ce înlatura raul, aduce stralucirea iubirii si fericirea tuturor. Minunate sunt melodiile pline de inspiratie, scrise de Mozart pentru acest instrument magic, cu glas de înger. Mai multe pagini, numite pe drept cuvânt lucrari "care suna", altfel spus Sonate, au fost daruite marilor interpreti din toate timpurile, care cânta la flaut. Sonata a treia KV 12 în La major se pare ca apartine unui grup de partituri dedicate, în timpul turneului foarte tânarului artist în vârsta de 8 ani la Londra, ca omagiu Majestatii Sale Charlotte, regina a Marii Britanii. Urmarita cu atentie, muzica aceasta pastreaza primele impresii ale micului muzician care cântase mai întâi la Paris, în lumea franceza. Ce pare convingator, pentru vârsta compozitorului, vine de la maniera de conversatie dintre flaut si clavecin (pian) care îi dezvaluie spiritul de observatie în mijlocul unei lumi nobiliare pe care de-abia o descoperea. Nu ne îndoim însa ca muzica îsi gasise deja argumentele stralucirilor viitoare, acum sub imaginea trandafirilor ce se deschid primavara.

Daca ne-am dori sa ascultam muzica romantica, vom descoperi ca nu putine melodii a primit flautul de la mari compozitori, precum Berlioz, Schumann sau Brahms. Dar iata, soarta a oferit instrumentului si sansa de a-si gasi expresia proprie si sub forma înlesnita de transcriptiile dupa muzica pentru vioara. Sonatina pentru vioara si pian în Sol major op. 100 este ultima partitura scrisa de Antonin Dvorak înainte de a reveni în patria sa, dupa ce fusese timp de trei ani directorul unui mare Conservator american. Versiunea pentru flaut nu schimba cu nimic expresia lirica ce aduce a ecouri de dansuri nationale cehe, printre care si impulsurile renumitului Furiant stilizat din prima parte Allegro risoluto, poate mai ales melancolia din Larghetto, care si-a cucerit faima sentimentala pretutindeni, transformând titlul original al partiturii, de Legenda, în cel al unei miniaturi solistice mult îndragite, numita Canzoneta indiana, Lamento indian sau, Cântec de leagan indian. Se spune ca tema originala ar fi fost notata de compozitor în preajma cascadei de la Minnehaha, în aprilie 1893. În cuprinsul Sonatinei op. 100, ultimele doua sectiuni respecta cvadratura formala traditionala, cu Scherzo si Finale compozitorul demonstrând cât de mult se poate obtine în comunicarea muzicala cu un minimum de mijloace. Emblematica, personalitatea lui Dvorak este aici cea a unui artist care apreciaza afectele, discretia si sentimentul, trei dimensiuni spirituale romantice întotdeauna bine primite de ascultatori.

Doua secole au trecut de la prezenta lui Mozart la Londra, când a compus în noiembrie 1765 Sonata în La major si ideea muzicianului Francis Poulenc de a realiza Sonata pentru flaut si pian, solicitata de extraordinarul interpret francez, cu flautul sau de aur, Jean Pierre Rampal, în 1957. Lucrarea, dedicata unei celebre mecena din America, Elisabeth Sprague Coolidge, a cunoscut un succes stralucit înca de la prima sa auditie în cadrul Festivalului din Strassbourg. Orice comentariu merita mentionat, când citim în presa epocii: "Este vorba despre cel mai bun Poulenc, si chiar mai mult. Un cântec continuu, ivit din scriitura armonica de un staruitor rafinament, în marea traditie franceza care porneste de la Couperin si ajunge la Debussy." Poulenc are în firea sa echilibrul clasicismului care se observa în arhitectura si în libertatea fireasca a exprimarii. Astfel se înlantuie Allegro malinconico (partea I) cu urmarea duioasa a Cantilenei (partea II), pentru a ajunge la final Presto giocoso, moment de explozie a velocitatii flautistului, mereu urmarit de replicile si comentariile pianului. Joc spiritual, cu momente de sentimentalitate melancolica, Sonata este o capodopera care cucereste prin întreaga sa bogatie de giuvaer ce poate împodobi oricând frumusetea feminina.

Conform comentatorilor creatiei compozitorului georgian Otar Taktakishvili, personalitatea sa este importanta în ultimele decenii ale secolului trecut, prin abordarea tuturor genurilor de amploare - opera, oratoriu, concerte, simfonii. Inspiratia sa tematica reflecta trasaturi specifice folclorului georgian, oferind publicului, ca si Aram Haciaturian, un pitoresc aparte al culorilor si ritmurilor specifice. În scara valorilor creatiei sale, se considera ca cel mai mare ecou international l-a cunoscut Sonata pentru flaut si pian, mai ales datorita modului în care compozitorul creeaza un impresionant tablou de sentiment în partea a doua, Aria, intens lirica si evident gândita spre o luminoasa poetica a instrumentului principal. Pentru noi, audierea piesei este o noutate, descoperita de Ion Bogdan Stefanescu datorita permanentelor sale cautari de muzica destinata "flautului de aur".

Cel din urma invitat al recitalului, australianul Mike Mower, a studiat flaut la Royal Academy of Music. În afara flautului, cânta, de asemenea, la saxofon, clarinet si bas. A facut parte din multe ansambluri de jazz care au interpretat si lucrarile sale, de la cvartet la big band. În 1985 a înfiintat cvartetul de saxofoane Itchy Fingers cu care a întreprins turnee în toata lumea. A compus si aranjat lucrari pentru diferite ansambluri si orchestre si pentru celebri cântareti pop si de jazz precum: Gil Evans, Bjork, Tina Turner, Paul Weller, Rhe Style Council, Flora Purim sau Airto Moreira. De asemenea, a compus si aranjat lucrasi pentru 2 cd-uri ale lui James Galway. Ca flautist, sustine concerte si masterclass-uri în Europa si America. Sonata Latino, de inspiratie muzicala latino-americana, include miscari dansante preluate din repertoriul muzica latino si de jazz. Lucrarea a fost scrisa initial pentru flaut si pian, fiind ulterior aranjata pentru flaut si latin salsa band, împrimata în aceasta formula de Sir James Galway.

Grigore Constantinescu

 

Muzica pentru flaut
Ediția a-IIIa